Dorin Toma:
"Unele reacții la postarea mea anterioară exprimau indignarea: cum își permite un general al Armatei Române, chiar și în rezervă, să comenteze despre anumite aspecte politice de interes pentru societatea românească... Alte reacții consemnau: cine mai este și generalul ăsta? Ce a făcut? De ce nu a comentat până acum? Poate data viitoare voi încerca să răspund la aceste întrebări...
Revenind la ceea ce am scris anterior, importanța mobilității militare – capacitatea de a transporta rapid unități și tehnică de luptă dintr-o zonă în alta pe teritoriul României – nu este un subiect de dată recentă. Sunt ani de zile de când se dezbate, se discută acest lucru, inclusiv la nivelul societății, dar cu rezultate minime privind implementarea unui program coerent.
Ultimul exemplu în acest sens este angajamentul ferm pe care România și l-a asumat la summitul NATO de anul trecut, de a crește cheltuielile de apărare la 3,5%, dar și de a aloca anual 1,5% din PIB pentru modernizarea infrastructurii în vederea asigurării acestei mobilități militare. Inclusiv programul SAFE are o componentă de mobilitate militară pe care România a direcționat-o către construirea de autostrăzi în regiunea Moldovei, deoarece nu au fost identificate alte surse de finanțare. Însă, așa cum am mai spus, rețeaua rutieră secundară (drumuri naționale, județene) este la fel de importantă, militarii considerând-o vitală pentru planurile lor. Toată această infrastructură modernizată, care trebuie să asigure deplasarea tehnicii militare grele, este, în primul rând, utilizată de comunitățile locale.
Cu alte cuvinte, dacă am cumpărat tancuri Abrams, trebuie să avem drumuri și poduri care să permită o astfel de sarcină, altfel aceste echipamente sunt inutile. Poduri noi, care sunt luate de ape la prima viitură, nu vor asigura capacitatea de deplasare sau de manevră pentru trupele NATO sau cele ale Armatei Române.
Din nefericire, ca pentru mai toate problemele noastre care par a nu avea soluții, nu există un plan național coerent în acest sens (ce trebuie modernizat sau consolidat). De cele mai multe ori, autoritatea care prioritizează și asigură finanțarea unor astfel de lucrări — prin programe naționale sau europene — este cea locală, deși proiectele sunt de interes național.
Nu trebuie să fii absolvent de Colegiu de Apărare ca să realizezi, la solicitarea instituțiilor responsabile sau a NATO, importanța anumitor proiecte pentru securitatea națională. Însă problema principală este mentalitatea acestor responsabili, care consideră că securitatea și apărarea sunt un dat, că aceasta este responsabilitatea altora, nu și a lor. Invocând votul democratic, aceștia implementează proiectele în funcție de diferite criterii, probabil personale sau pe linie de partid...
Securitatea națională nu este un dat. NATO nu ne apără dacă noi nu suntem în stare să consolidăm nici măcar un pod. Securitatea este fundamentul a orice altceva. Fără securitate nu poate exista o economie puternică, iar fără economie nu ai resurse pentru educație, sănătate etc. Iar dacă sistemul de putere mai este și extractiv (ia venituri și bogăție de la marea parte a societății pentru a o transfera către o „elită” politică și economică), cu atât mai mult resursele disponibile sunt tot mai puține.
În concluzie, un cetățean al acestei țări care a avut responsabilitatea de a acționa pentru întărirea securității statului român, dar nu a făcut-o — indiferent de motive sau pentru că a considerat că nu este o prioritate —, nu cred că are ce căuta în poziții foarte importante ale statului. Ajuns în astfel de funcții, fără nicio viziune, el va influența decisiv, de exemplu, alocarea resurselor, indiferent de câte ori ne vorbește despre interesul național și indiferent de ce înțelege prin această sintagmă... Dacă prin interes național ar fi înțeles inclusiv asigurarea securității statului român și prosperitatea economică a cetățenilor săi, ar fi acționat în acest sens și până acum."