Împreună cu întregul Guvern, tratăm cu maximă atenție situația românilor surprinși de izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu. Prioritatea noastră este ca fiecare român să ajungă acasă în siguranță.
Până acum, peste 1000 de cetățeni români au fost repatriați prin zboruri asistate și prin Mecanismul European de Protecție Civilă. Continuăm evacuările pe măsură ce situația de securitate permite, iar în zilele următoare sunt pregătite noi zboruri, inclusiv două curse programate prin Oman la începutul săptămânii viitoare.
Zborurile susținute din fonduri publice și europene sunt destinate în special categoriilor vulnerabile, iar în paralel lucrăm la creșterea numărului de curse comerciale sigure pentru toți românii care doresc să revină în țară. Începând de săptămâna viitoare, va crește și numărul zborurilor comerciale zilnice din Emiratele Arabe Unite către București.
Facem toate eforturile, împreună cu echipele consulare, pentru ca românii să ajungă acasă cât mai repede și în siguranță.